Despre libertăţile Constituţie sau despre constituţia Libertatii

Curtea Constituţională a declarat ca neconstituţională propunerea de modificare ce prevede că “cetăţenii români se nasc şi trăiesc liberi” (mi-au căzut ochii pe un articol). Sigur că e neconstituţional, pentru că actuala Constituţie a României, şi nici tradiţia noastră constituţională, nu consideră că însuşi motivul pentru care statul are o Constituţie este voinţa cetăţenilor săi.

În general, de când a apărut pe lume “România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. O vreme a fost şi “un stat al oamenilor muncii de la orase si sate”, dar niciodată (NICIODATĂ) nu şi-a pus problema, nici statul şi, se pare, nici cetăţenii săi, că ar putea fi invers, că poporul ar decide formarea unui stat, ca exprimare liberă a voinţei lor.

Singurele excepţii de la această regulă par să o fi creat nişte declaraţii, ale unor provincii, cum ar fi cea de la Cernăuţi, Chişinău sau Alba Iulia dar, odată cu absorbirea acestor provincii în Statul Român, evident, acele documente nu au mai avut valoare (au devenit caduce, ar spune unii). De altfel, dintre toate cele 3 declarații amintite, numai cea de la Alba Iulia numește efectiv revendicarea sa de la popor, dar și aceasta, ca și celelalte două, este mai mult idealistă decât pragmatică.

Dincolo de toate astea, însă, Constituția ca atare nu are prea mare relevanță pentru români, sau nu are relevanță pentru cei mai mulți dintre români. Astfel, dacă românul știe că are o țară ”unitară și indivizibilă”, ca garanție supremă față de eventualele atacuri ale dușmanilor, nu mai trebuie să își bată capul despre originile lui, despre rolul lui în lumea asta.

Motive suficiente, în perioada comunistă, dar și apoi, pentru ca să uităm că suntem, în primul rând oameni, că suntem în primul rând membri ai comunităților în care trăim, fie că ele sunt sate sau orașe (am păstrat această distincție naturală administrativă doar în noțiunile urban și rural însă ne îndărătnicim să păstram în felul de organizare a teritoriului și idea artificială de comună, ca și pe cea, la fel de artificială, de județ). Doar după ce ne recunoaștem aceste apartenențe putem gândi că suntem parte a unor țări.

Da, spun că în România există mai multe țări, cum sunt Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banatul, Transilvania, Crișana și Maramureșul, diferite între ele, deși asemănătoare.

Frica aceasta, care nu era specifică românilor, de lipsă a identității naționale a condus spre acest soi de negare a diferențelor dintre noi, a diferitelor culturi ale noastre, mai ales în Constituțiile noastre.

Am ajuns, astfel, în situația ciudată de a ne fi frică să recunoaștem distincții între noi, pentru a nu da ”arme” inamicilor noștri. Cam asta era esența politicii de uniformizare din perioada comunistă și, din nefericire, perpetuăm aceste frici ce servesc și acum interesele celor ce conduc pe români.

Dacă în perioada comunistă idealul sistemului era de a ne face pe toți egali, din toate punctele de vedere, după 1989 continuarea acestei stări este foarte utilă unui grup de persoane ce vor să conducă o masă amorfă, lipsită de individualitate și voință, uniformă și, pe cât posibil, puțin educată (mă refer la o educație profundă, referitoare la valori, etică și morală și nu la o adunătură de informații, memorate și recitate uneori).

Mă întreb câtă importanță poate avea, în condițiile în care puterea, statul, prin oamenii ce îl conduc (pentru că asta este, de fapt, puterea în România) fac ce vor cu Constituția (au libertatea asta pentru că poporul nu îi controlează), mă întreb așadar, cât valorează o constituție în România ? Câtă încredere au oamenii (în fapt) în puterea legii ?

Dacă, de fapt, nu contează asta ci, totul nu e decât o luptă pentru a asigura (măcar vremelnic) puterea pentru câte un individ sau grup de indivizi, de ce ne mai iluzionăm ?

Înțeleg de ce ar vrea, cei care au puterea, să ne iluzionăm că România e un stat în care domnește legea (pentru că ajung ei înșiși să creadă că ne reprezintă pe noi, atunci când mănâncă și beau pe banii noștri), dar nu înțeleg de ce am mai crede noi că e așa.

Libertatea nu vine, nu-i așa, decât după ce am murit ?

Surse documentare:

1. STATUTU Desvoltatoriu Conventiunei, din 7/19august 1858

ALECSANDRU IOAN I.

Cu mila lui Dumnedeu si vointa Nationala, Domnu Principatelor-Unite Romane;

La toti de fata si viitori sanetate:

Asupra propunerei Consiliului Nostru de Ministri;

Considerand plebiscitul propusu de Noi la 2/14 Maiu incetat, si votat de Natiunea Romana in dilele de 10/22, 14/26 Maiu 1864;

Considerand imprejurarile cuprinse in proclamatiunea Nostra cu data de astadi;

Promulgamu ce urmeza:

etc. - 

2. Constitutiunea din 1866

CAROL I

Din gratia lui Dumnedeu si prin vointa notionala Domn al Romanilor;

La toti de facia si viitori sanetate:

Adunarea generala a Rominii a adoptat in unanimitate si Noi sanctionam ce urmeaza:

CONSTITUTIUNE

TITLUL I

Despre teritoriul roman

Art. 1.

Principatele-Unite-Romane constitue un singur Stat indivisibil, sub denumire de Romania.

etc. - 

3. Constitutiunea din1923

PARLAMENTUL ROMANIEI

TITLUL I

DESPRE TERITORIUL ROMANIEI

Art. 1.

Regatul Romaniei este un Stat national unitar si indivizibil.

etc. - 

4. CONSTITUŢIARepublicii Populare Române din 1948

TITLUL I

Republica Populara Romana

Art. 1. - Republica Populara Romana este un Stat popular, unitar, independent si suveran.

etc. - 

5. ConstitutiaRepublicii Populare Romane 1952

MAREA ADUNARE NATIONALA A REPUBLICII POPULARE ROMANE

In temeiul articolelor 38 si 104 din Constitutia Republicii Populare Romane, publicata in Monitorul Oficial Nr. 87 bis din 13 Aprilie 1948, Adopta urmatoare CONSTITUTIE a Republicii Populare Romane

Capitol introductiv

Republica Populara Romana este un stat al oamenilor muncii de la orase si sate.

etc. - 

6. Constitutia Republicii Socialiste Romania 1965(republicată)

TITLUL I

REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA

Art. 1.

Romania este republica socialista. Republica Socialista Romania este stat al oamenilor muncii de la orase si sate, suveran, independent si unitar. Teritoriul sau este inalienabil si indivizibil.

etc. - 

7. CONSTITUŢIAROMÂNIEI 1991

TITLUL I

Principii generale

Statul român    Articolul 1

(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

(2) Forma de guvernamânt a statului este republica.

(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.

etc. - 

8. CONSTITUŢIAROMÂNIEI 2003

TITLUL I

Principii generale

Statul român    ARTICOLUL 1

(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.

(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.

(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

etc. - 

Mult mai greu de găsit textul documentelor din provinciile istorice ce s-au unit cu România.

Actul Unirii votat de Sfatul Ţării la 27 martieSt. V. 1918 (Basarabia)

În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.

Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna

  

Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia din18 Noiembrie/1 Decembrie 1918

I. Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.

II. Adunarea Naţională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.

III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Naţională proclamă următoarele:

Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.

Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.

Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.

Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti.

Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii.

Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.

Declaraţia de Unire a Bucovinei cu România de la28 noiembrie 1918

Congresul General al Bucovinei întrunit azi, joi în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuţi, consideră că: de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că în cuprinsul hotarel acestei ţări se găseşte vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fii acestei tări, umăr la umăr cu fratii lor din Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori au apărat de-a lungul secolelor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirei păgâne; că în 1774 prin vicleşug Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei habsburgilor; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferintele unei acârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale şi care prin strâmbătăţi şi persecuţii căuta să-şi înstrăineze firea şi să-l învrăjbească cu celelalte neamuri cu cari el voieşte să trăiască ca frate; că în scurgerea de 144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate cămpurile de bătaie din Europa sub steag străin pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite, isgonirea limbei lor din viata publică, din şcoală şi chiar din biserică; că în acelaşi timp poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogăţiile şi izvoarele de câştig ale acestei ţări, şi despoiat în mare parte de vechea sa moştenire; dară că cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferintă va sosi, şi că moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au nutrit vecinic credinţa că marele vis al neamului se va înfăptui prin unirea tuturor ţărilor române dintre Nistru şi Tisa într-un stat national unitar; constată că ceasul acesta mare a sunat!