Curtea
Constituţională a declarat ca neconstituţională propunerea de modificare ce
prevede că “cetăţenii români se nasc şi
trăiesc liberi” (mi-au căzut ochii pe un articol). Sigur că e neconstituţional, pentru că actuala Constituţie
a României, şi nici tradiţia noastră constituţională, nu consideră că însuşi
motivul pentru care statul are o Constituţie este voinţa cetăţenilor săi.
În general, de
când a apărut pe lume “România este stat
naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. O vreme a fost şi
“un stat al oamenilor muncii de la orase
si sate”, dar niciodată (NICIODATĂ) nu şi-a pus problema, nici statul şi,
se pare, nici cetăţenii săi, că ar putea fi invers, că poporul ar decide
formarea unui stat, ca exprimare liberă a voinţei lor.
Singurele
excepţii de la această regulă par să o fi creat nişte declaraţii, ale unor
provincii, cum ar fi cea de la Cernăuţi, Chişinău sau Alba Iulia dar, odată cu
absorbirea acestor provincii în Statul Român, evident, acele documente nu au
mai avut valoare (au devenit caduce, ar spune unii). De altfel, dintre toate
cele 3 declarații amintite, numai cea de la Alba Iulia numește efectiv
revendicarea sa de la popor, dar și aceasta, ca și celelalte două, este mai
mult idealistă decât pragmatică.
Dincolo de toate
astea, însă, Constituția ca atare nu are prea mare relevanță pentru români, sau
nu are relevanță pentru cei mai mulți dintre români. Astfel, dacă românul știe
că are o țară ”unitară și indivizibilă”,
ca garanție supremă față de eventualele atacuri ale dușmanilor, nu mai trebuie
să își bată capul despre originile lui, despre rolul lui în lumea asta.
Motive
suficiente, în perioada comunistă, dar și apoi, pentru ca să uităm că suntem,
în primul rând oameni, că suntem în primul rând membri ai comunităților în care
trăim, fie că ele sunt sate sau orașe (am păstrat această distincție naturală
administrativă doar în noțiunile urban și rural însă ne îndărătnicim să păstram
în felul de organizare a teritoriului și idea artificială de comună, ca și pe
cea, la fel de artificială, de județ). Doar după ce ne recunoaștem aceste
apartenențe putem gândi că suntem parte a unor țări.
Da, spun că în
România există mai multe țări, cum sunt Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia,
Banatul, Transilvania, Crișana și Maramureșul, diferite între ele, deși
asemănătoare.
Frica aceasta,
care nu era specifică românilor, de lipsă a identității naționale a condus spre
acest soi de negare a diferențelor dintre noi, a diferitelor culturi ale
noastre, mai ales în Constituțiile noastre.
Am ajuns, astfel,
în situația ciudată de a ne fi frică să recunoaștem distincții între noi,
pentru a nu da ”arme” inamicilor noștri. Cam asta era esența politicii de
uniformizare din perioada comunistă și, din nefericire, perpetuăm aceste frici
ce servesc și acum interesele celor ce conduc pe români.
Dacă în perioada
comunistă idealul sistemului era de a ne face pe toți egali, din toate punctele
de vedere, după 1989 continuarea acestei stări este foarte utilă unui grup de
persoane ce vor să conducă o masă amorfă, lipsită de individualitate și voință,
uniformă și, pe cât posibil, puțin educată (mă refer la o educație profundă,
referitoare la valori, etică și morală și nu la o adunătură de informații,
memorate și recitate uneori).
Mă întreb câtă importanță poate avea, în condițiile în care puterea, statul, prin oamenii ce îl conduc (pentru că asta este, de fapt, puterea în România) fac ce vor cu Constituția (au libertatea asta pentru că poporul nu îi controlează), mă întreb așadar, cât valorează o constituție în România ? Câtă încredere au oamenii (în fapt) în puterea legii ?
Dacă, de fapt, nu contează asta ci, totul nu e decât o luptă pentru a asigura (măcar vremelnic) puterea pentru câte un individ sau grup de indivizi, de ce ne mai iluzionăm ?
Înțeleg de ce ar vrea, cei care au puterea, să ne iluzionăm că România e un stat în care domnește legea (pentru că ajung ei înșiși să creadă că ne reprezintă pe noi, atunci când mănâncă și beau pe banii noștri), dar nu înțeleg de ce am mai crede noi că e așa.
Libertatea nu vine, nu-i așa, decât după ce am murit ?
Surse
documentare:
ALECSANDRU IOAN I.
Cu mila lui Dumnedeu si vointa Nationala, Domnu
Principatelor-Unite Romane;
La toti de fata si viitori sanetate:
Asupra propunerei Consiliului Nostru de Ministri;
Considerand plebiscitul propusu de Noi la 2/14
Maiu incetat, si votat de Natiunea Romana in dilele de 10/22, 14/26 Maiu 1864;
Considerand imprejurarile cuprinse in
proclamatiunea Nostra cu data de astadi;
Promulgamu ce urmeza:
etc. -
CAROL I
Din gratia lui Dumnedeu si prin vointa notionala
Domn al Romanilor;
La toti de facia si viitori sanetate:
Adunarea generala a Rominii a adoptat in
unanimitate si Noi sanctionam ce urmeaza:
CONSTITUTIUNE
TITLUL I
Despre teritoriul roman
Art. 1.
Principatele-Unite-Romane constitue un singur Stat
indivisibil, sub denumire de Romania.
etc. -
PARLAMENTUL ROMANIEI
TITLUL I
DESPRE TERITORIUL ROMANIEI
Art. 1.
Regatul Romaniei este un Stat national unitar si
indivizibil.
etc. -
TITLUL I
Republica Populara Romana
Art. 1. - Republica Populara Romana este un Stat
popular, unitar, independent si suveran.
etc. -
MAREA ADUNARE NATIONALA A REPUBLICII POPULARE
ROMANE
In temeiul articolelor 38 si 104 din Constitutia
Republicii Populare Romane, publicata in Monitorul Oficial Nr. 87 bis din 13
Aprilie 1948, Adopta urmatoare CONSTITUTIE a Republicii Populare Romane
Capitol introductiv
Republica Populara Romana este un stat al
oamenilor muncii de la orase si sate.
etc. -
TITLUL I
REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA
Art. 1.
Romania este republica socialista. Republica
Socialista Romania este stat al oamenilor muncii de la orase si sate, suveran,
independent si unitar. Teritoriul sau este inalienabil si indivizibil.
etc. -
TITLUL I
Principii generale
Statul român Articolul
1
(1) România este stat naţional, suveran şi
independent, unitar şi indivizibil.
(2) Forma de guvernamânt a statului este
republica.
(3) România este stat de drept, democratic şi
social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor,
libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic
reprezintă valori supreme şi sunt garantate.
etc. -
TITLUL I
Principii generale
Statul român ARTICOLUL
1
(1) România este stat naţional, suveran şi
independent, unitar şi indivizibil.
(2) Forma de guvernământ a statului român este
republica.
(3) România este stat de drept, democratic şi
social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor,
libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic
reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului
român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
(4) Statul se organizează potrivit principiului
separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească
- în cadrul democraţiei constituţionale.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a
supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
etc. -
Mult mai greu de
găsit textul documentelor din provinciile istorice ce s-au unit cu România.
În numele
poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească
(Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile
graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul
vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza
principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi
pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.
Trăiască unirea
Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna
I. Adunarea Naţională a tuturor Românilor din
Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor
îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează
unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România.
Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la
întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.
II. Adunarea Naţională rezervă teritoriilor sus
indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza
votului universal.
III. În legătură cu aceasta, ca principii
fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Naţională proclamă
următoarele:
Deplină libertate naţională pentru toate popoarele
conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa
proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de
reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu
numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă
confesională pentru toate confesiunile din Stat.
Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat
democratic pe toate tărâmurile vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal,
secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de
ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.
Desăvârşită libertate de presă, asociere şi
întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti.
Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea
tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei
conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a micşora
după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o
proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el şi
familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte
promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii.
Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi
drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state
industriale din Apus.
Congresul General al Bucovinei întrunit azi, joi
în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuţi, consideră că: de la
fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale
Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a
închegat ca stat; că în cuprinsul hotarel acestei ţări se găseşte vechiul scaun
de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa,
precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fii
acestei tări, umăr la umăr cu fratii lor din Moldova şi sub conducerea
aceloraşi domnitori au apărat de-a lungul secolelor fiinţa neamului lor împotriva
tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirei păgâne; că în 1774 prin vicleşug
Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei
habsburgilor; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferintele unei
acârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale şi care prin
strâmbătăţi şi persecuţii căuta să-şi înstrăineze firea şi să-l învrăjbească cu
celelalte neamuri cu cari el voieşte să trăiască ca frate; că în scurgerea de
144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate cămpurile de bătaie
din Europa sub steag străin pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor
lor şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite,
isgonirea limbei lor din viata publică, din şcoală şi chiar din biserică; că în
acelaşi timp poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de
bogăţiile şi izvoarele de câştig ale acestei ţări, şi despoiat în mare parte de
vechea sa moştenire; dară că cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nădejdea
că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferintă va sosi, şi că
moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin
realipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au nutrit vecinic credinţa că
marele vis al neamului se va înfăptui prin unirea tuturor ţărilor române dintre
Nistru şi Tisa într-un stat national unitar; constată că ceasul acesta mare a
sunat!