“Think of India and images of an ancient culture comes
to mind. But things have been changing -- and changing rapidly in the past few
decades. The bottom line is: India is young.” – Vatsala Kaul
Tot pe malurile golfului Bengal, insa in alta parte, in alta
lume parca, Alan admira oceanul de pe mal. Si el vedea tot un apus de soare
insa se gandea la cu totul alte lucruri.
Pentru el, un european, lumea aceasta era mai mult decit
mitica insa el intelegea miturile asa cum le stia din copilarie. Pentru el
iubirea pentru natura era simbol al driadelor, al faunilor si satirilor, al
nimfelor si al tritonilor si sirenelor.
Nu putea intelege viata fara pasiune, fara eros si magie,
fara ...
Oare nu de aceea la inmormantare se intreba daca omul a
trait din plin viata sa ?
Si totusi, dupa doi ani in Himalaya, incepuse sa inteleaga
si recluziunea, retragerea in sine si, ce ciudat pentru un crestin, sa
inteleaga ce insemnau in fapt cele 10 porunci, ce insemna sa nu pastrezi
fructul faptelor tale pentru tine.
In copilariei isi imagina ca poate fi un mare cavaler, ce
calareste dragoni, ca poate stapani lumea aceasta prin magie, si cate vise in
care el, marele vrajitor, lupta pentru a salva lumea nu avusese.
De cite ori, isi aducea aminte, nu alerga prin camera sau
prin curtea casei parintesti, cu sabia sa de lemn, taind si strapungand
dusmanii omenirii, fiintele inturnericului si ale raului.
In cele din urma ajunsese sa se indragosteasca, tocmai aici,
in India si aceasta a fost o cu totul alta poveste in viata sa.
Era deja destul de matur si ar fi trebuit sa stie ca
povestea lui Pygmalion si a Galateei ... e doar o poveste.
Acum era fiecare singur, sau asa ii placea sa creada,
fiecare pe drumul sau, dupa ce globul
lor de cristal s-a spart.
A fugit pana la marginea lumii ca sa ce ? Ce a vrut sa faca
aici ?
Nu isi mai aducea aminte. Motivele de inceput deveneau tot
mai obscure, tot mai ascunse memoriei sale si atit de simbiotic intrepatrunse
cu evenimentele vietii sale incit nu mai distingea intre vise, intentii si
fapte.
Stia doar ca toate acele experiente au fost unice, minunate,
indiferent daca au fost placute sau neplacute, bune sau rele.
Tot ce isi mai aducea aminte era adierea aceea a vantului,
ce uneori facea parul ei sa se rasfire, alteori ii arunca praf in ochi insa, de
cele mai multe ori, il racorea si ii dadea senzatia ca are aripi, ca poate sa
zboare.
Devenise prea serios in ultima vreme, prea prins de jocul
vietii si uitase sa mai faca acel pas inapoi, acel pas care ii limpezea vederea
si, fiind asa, nu mai putea sa vada culorile vantului.
Nici nu il mai putea vedea cum rasfira parul ei, nici ...
Totusi, era tanar, prea tanar ca sa renunte, prea tanar ca
sa inteleaga, prea tanar ca sa ... continue.
Si ce bine ca inca era tanar. Poate intr-o zi va reinvata
cum sa vada si sa asculte vantul, poate ....
