Adică, unde-ajunge omul?...
Adică, unde-ajunge omul?
Socrate,
Ce-a băut otrava
Şi gâdele ce i-a întins-o,
Ajuns-au în acelaşi loc?
Oh, nu se poate!
Dar dacă… dacă…
Fiindcă-n lumea de apoi n-ai cum să vezi! – Peteofi Sandor – Adică, unde-ajunge omul?...
In mod ciudat, am profunda senzatie ca ne sunt necunoscuti tocmai vecinii nostrii, pe care ii tratam si ne trateaza ca dusmani, poate tocmai datorita lipsei de cunoastere ce exista intre noi.
Prezenta nu este o incercare de “stabilire” a unor adevaruri cit, mai degraba, o invitatie spre cunoaserea celor ce sunt in jurul nostru, a vecinilor nostri si, poate, de gasire a unor solutii din aceasta cunoastere.
Ungaria
Perioada Eroica.
Contrar opiniei generale (acceptata si de catre unguri o vreme) cum ca acest popor ar fi urmas al Hunilor si al lui Attila (vezi Cronica Depicta - biciul lui Dumnezeu care a amenintat si inspaiminat ambele imperii romane), se pare ca stramosii acestuia au fost cele 9 triburi maghiare iar denumirea de unguri ar veni din cea a unor triburi ce faceau parte dintr-o alianta bulgara denumita Onogurs, ce s-ar traduce : “cele zece sageti” din turca veche (printre liderii acestor triburi sunt amintiti si Glad si Menunorut).
Arpad este primul conducator maghiar care reuseste unificarea a 9 triburi prin celebrul legamint al singelui ( Vérszerződés, la anul 896, inainte ca multe alte state moderne ale europei sa existe.
In partea estica maghiarii isi asigura securizarea granitelor prin invingerea Moravienilor si a Bulgarilor (vezi imperiul Asanestilor si decaderea lui) iar apoi poarta o serie de lupte preventive in vest (ajungind pina in Spania), incununate de succes deoarece tehnicile de lupta europene nu erau familiare cu arcasii calare din armata maghiara.
Trebuie mentionat ca pina la domnia lui Vjak (crestinat ca Stefan – Istvan, nume preluat probabil ca urmare a influentei slave crestine din zona) 967 – 1038 ungurii au fost pagini si pastratori ai traditiei agnatice privitor la succesiune (sefii celor 9 triburi alegeau, de obicei pe cel mai batrin dintre ei, urmasul la conducere).
Istvan este primul rege, in acceptiunea moderna, al Ungariei, fiind fiul lui Geza (din dinastia Arpadienilor) si a lui Sarolt, fica lui Gyula (ulterior devenit titlu noiliar similar celui de Duce) care era stapinul Transilvaniei.
De la anul 1000 Ungaria devine crestina catolica, prin autoritatea papei Silvestru al II-lea, preluind ca limba si alfabet oficial latina (pastrate pina in 1844).
Regatul se dezvolta si se impune ca o putere europeana asimilind valurile succesive de emigranti cit si populatii germanice pe care le stabilesc in Transilvania si le acorda drepturi (probabil primele libertati acordate unei etnii in Europa) prin Diploma Andreanum.
In 1241–1242 are loc invazia mongola iar regele ungar Bela IV fuge de pe cimpul de lupta de la Mohi, linga riul Sajo (una din cele mai mari batalii ale Europei medievale). Atunci Ungaria pierde aproape jumatate din populatia sa de 2 milioane (scapind doar cei ce s-au putut adaposti in interiorul unor fortificatii) iar dinastia maghiara este puternic zdruncinata.
Intreruperea liniei masculunie a urmasilor lui Arpad, prin durerosul interregnum conduce la aparitia unor regi straini (pentru o scurta perioada - 1301–1305 – regele Bohemiei Wenceslaus fiind si rege al Ungariei, iar apoi, intre 1305–1308 avind acest titlu ducele de Bavaria, Otto) din casa de Anjou (angevini celebri in Franta unde au pastrat titluri de duci).
Carol Robert de Anjou ne este mai bine cunoscut si noua, datorita luptei de la Posada, avuta cu Basarab. Mai putin cunoscut este faptul ca el, insurind pe fratele sau Carobert cu regina Neapolelui, a adus Ungariei dreptul de a avea pretentii si asupra regatului Neapolelui (pe care le-a si revendicat mergind cu armata de cavaleri ai Ungariei pina acolo, ca urmare a otravirii fratelui sau de catre regina Neapolelui).
Sub aceasta dinastie straina Ungaria a devenit recunoscuta pe plan european ca mare putere (probabil acesta fiind momentul de maxima glorie a tarii). Cu al treiea generatie de reprezentanti (o femeie – Maria regina Ungariei, casatorita apoi cu Sigismund de Luxemburg si – Carol II-lea, cel mic, rege al Neapolelui si Ungariei) se stinge si dinastia angevina si tronul Ungariei intra, din nou, intr-o perioada de disputa (initial revenind casei de Luxemburg iar apoi fiind disputat intre dinastia Jageliana si cea Corvina).
In 1526, in batalia de la Mohács, Ladislau II-lea (din casa Jagelo) este infrint de Suleiman Magnificul, fapt ce imparte in trei Ungaria, pentru o vreme. O parte ramine sub stapinire otomana, o alta parte sub stapinire austriaca si a treia parte devine Principatul Transilvaniei (sub suzeranitate turca).
Partea nord vestica a Ungariei a reusit sa reziste repetatelor atacuri ale turcilor, fiind celebra rezistenta din Eger, oras ce nu a cazut pina in 1596.
Dupa aceasta lupta Ungaria mai este foarte putin condusa de catre unguri (Ioan I si Ioan II-lea Sigismund, din familia Zapolya – Urmasi ai casei Jagelo). De asemnea, statul ungar nu isi va mai recapata statutul de putere europeana decit in epoca moderna, prin impunerea la conducerea imperiului alaturi de Austria, prin compromisul de la 1867.
Perioada moderna
Ulterior, prin tratatul de la Trianon Ungaria pierde 72% din teritoriile sale fapt ce creaza puternice emotii si dezechilibre in viata Ungariei, ce duc la crearea unui guvern comunist, sub conducerea lui Bela Kun.
Privitor la relatia cu Romania, in acest moment apare si primul (si singurul) conflict armat intre cele doua state (in acceptiune moderna) – Razboiul Ungaro-Roman din 1919.
Mai adaugam ca in urma cuceririi Ungariei (mai putin o zona in jurul Balatonuli) de catre trupele romanesti, chiar acestea au inarmat si sustinut trupele fidele lui Horty.
O natiune plina de pasiune care alaturi de noi, este singura ce a supravietuit cultural intr-un areal preponderent slav, evident folosind o alta cale, alte metode si deveniri.
Toate cele bune, tuturor !
PS
Evident, prezenta nu este decit o timida incercare de a ne cunoaste mai bine, fiind convins ca nu este exhaustiva si/sau lipsita de omisiuni ce pot fi considerate "majore", insa este un prim pas, in opinia mea.